miercuri, 5 septembrie 2012

Specialiștii de mediu din țările dunărene propun soluții pentru salvarea sturionilor


Ȋn perioada 27-28 august 2012 s-a desfășurat la Tulcea cea de-a doua întâlnire a Grupului de Acţiune pentru Conservarea Sturionilor (Danube Sturgeon Task Force - DSTF). La dezbateri au participat 28 de cercetători, oficiali și comunicatori din partea Strategiei Uniunii Europene pentru regiunea Dunării, ai Comisiei Internaţionale de Protecție a Fluviului Dunărea, ai organizațiilor guvernamentale și neguvernamentale din Bulgaria, Serbia, Ungaria, Slovacia, Austria, Germania, România și Elveția. Scopul întâlnirii a constat în definitivarea strategiei de implementare a programului “Sturion 2020” şi stabilirea măsurilor necesare promovării acesteia la nivelul UE.

Participanții la întâlnire au identificat câteva măsuri prioritare pe care se va baza strategia viitoare:
  • Reducerea pescuitului ilegal prin crearea unor activități economice alternative pentru comunitățile locale din zona Dunării (ecoturism, pescuit sportiv, procesarea peștelui, meșteșuguri tradiționale) și educație ecologică pentru tinerele generații;
  • Educarea consumatorului pentru a consuma caviar și produse din sturioni proveniți din acvacultură;
  • Creşterea gradului de protecție a habitatelor cu rol cheie în viaţa sturionilor precum şi refacerea coridoarelor de migraţie care să asigure accesul lor către zonele de reproducere;
  • Evaluarea numărului de exemplare crescute în captivitate precum şi a diversităţii genetice ;
  • Întărirea capacității administrative a instituțiilor responsabile în vederea punerii în practică a prevederilor legislative referitoare la sturioni;
  • Inițierea unei interdicții de pescuit a sturionilor în Ucraina și extinderea perioadei de prohibiție în România, Bulgaria și Serbia până la refacerea stocurilor;    
  • Elaborarea unei strategii de comunicare adresată publicului larg, pentru a susține strategia DSTF de protecţie a sturionilor.
Partea română a fost reprezentată la întâlnire de Ministerul Mediului și Pădurilor, Administrația Biosferei Delta Dunării, Institutul Național Delta Dunării - Tulcea, Institutul Național pentru Cercetare și Dezvoltare Marină “Grigore Antipa” - Constanța, Institutul de Biologie al Academiei Române, WWF România și Centrul Național pentru Dezvoltare Durabilă – București. 

În Dunăre și Marea Neagră mai trăiesc 5 specii de sturioni: cegă, morun, nisetru, pătrugă și viză, toate periclitate. Mai bătrâni decât dinozaurii, cu un aspect inedit datorită scheletului cartilaginos și fără solzi acești pești călători sunt valorificați economic pentru carne, clei și icrele negre iar prezența lor reprezintă baromentrul unui ecosistem sănătos. 

Grupul de Acțiune pentru Conservarea Sturionilor http://www.dstf.eu - a fost înfiinţat în ianuarie 2012 cu sprijinul Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării precum şi al Comisiei Internaţionale de Protecţie a Fluviului Dunărea (ICPDR) cu scopul de a reuni toate sinergiile existente în Bazinul Dunării și Mării Negre în vederea promovării active a protecţiei sturionilor şi prevenirii dispariţiei lor.


Dr. Cristina Sandu
Institutul de Biologie București - Academia Română, International Association for Danube Research (IAD),
Splaiul Independentei, nr.296, sect.6, 060031, București,
Tel: +4021.223.90.72, e-mail: sanducri@yahoo.com, webpage: http://www.dstf.eu/ 

FOTOCRONICA:


Intalnirea DSTF in Tulcea
Grigore Baboianu (director-executiv, Administratia Biosferei Delta Dunarii-Tulcea),  Simion Nicolaev  (directorul  Institutului National pentru Cercetare si Dezvoltare Marina “Grigore Antipa” - Constanta), Tania Zaharia (cercetator,  Institutul National pentru Cercetare si Dezvoltare Marina “Grigore Antipa” - Constanta) - de la stanga la dreapta
Dr. Cristina Sandu (Institutul de Biologie-Academia Romana) si Dr. Radu Suciu ( Institutul National Delta Dunarii-Tulcea) in dialog cu colegii din Germania si Austria


Morun (huso-huso)  la Acvariul din Tulcea - specie critic periclitata  
Dr. Gabor Guti (Institutul pentru Cercetarea Dunarii- Academia Ungara de Stiinte),  Dr. Radu Suciu ( Institutul National Delta Dunarii-Tulcea)  si Ing. George Tiganov  (Institutul National pentru Cercetare si Dezvoltare Marina “Grigore Antipa” - Constanta) - de la stanga la dreapta 


Vizita la Acvariul din Tulcea 

Pastruga (acipenser stellatus)  la Acvariul din Tulcea - specie critic periclitata

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu