Autor: Dr. Călin
Georgescu
Președinte, European Research Centre - Club of Rome
Director general, Centrul Național pentru Dezvoltare Durabilă
Director general, Centrul Național pentru Dezvoltare Durabilă
Cartea scrisă de suedezii Anders Wijkman si
Johan Rockstrom ar putea declanșa, fără nicio exagerare, acea undă de șoc ce
pare a fi necesară pentru conștientizarea profundă a faptului că întreaga noastră
concepție asupra modalităților și scopurilor finale ale dezvoltării trebuie să
fie reevaluată, pornind de la cunoașterea și înțelegerea resorturilor și
rostului continuității viețuirii noastre pe Planeta Pamânt. Lucrarea reprezintă
un raport al Clubului de la Roma și se înscrie pe linia promovată de fondatorul
acestui prestigios organism științific internațional, Aurelio Peccei, încă de
la începuturi și anume răzvrătirea împotriva ignoranței, statuarea adevărului
obținut prin cunoaștere drept singur fundament al propășirii omenirii și al
ameliorării responsabile a propriei sale condiții pe singura planetă din sistemul
nostru solar care îi oferă găzduire.
Semnalele clare pe care autorii le transmit
cu pivire la limitele naturale și pericolul real de a se depăși capacitatea
maximă de suport a Planetei vin să ilustreze ideea de bază: nevoia de se ieși
din paradigma păguboasă a consumismului iresponsabil care uită că obiectivul
central al dezvoltării trebuie să fie omul în armonie funcțională cu natura. Aceasta
reclamă o nouă viziune de anvergură globală, gândire și acțiune strategică la
nivel național și local și, mai ales, lideri pricepuți si hotărâți, capabili
să ia deciziile cruciale care se impun. Dar nu avem aici de a
face doar cu un simplu compendiu de remarci critice perfect justificate la
adresa nesăbuinței trecute și prezente a factorilor politici, economici și
financiari care ne-au adus în situația precară în care ne aflăm. Pe parcurs și
mai cu seamă în capitolele finale autorii ne prezintă un program coerent și
realist de măsuri de ordin conceptual și practic menite să pregătească și să
ducă la îndeplinire o schimbare radicală spre mai bine.
Este de presupus, desigur,
că această carte va pune în mișcare o dezbatere amplă, asa cum și-au dorit autorii și cum s-a întâmplat
aproape de fiecare dată la apariția rapoartelor Clubului de la Roma sau altor
lucrări esențiale de factură strategică. Dar, pentru a fi realiști, am văzut atâtea
dezbateri cu puține rezultate concrete. Facem discuții pe banda, si apoi ne ducem
acasa și ne reluam vechile obiceiuri. De această dată sper sincer să fie
altfel. Argumentele și faptele înfățișate în carte sunt atât de puternice încât
este puțin probabil ca până și cei mai sceptici să poată rămâne indiferenți. Se
pot discuta soluțiile propuse sau eșalonarea lor în timp dar osatura ideatică
rămâne – necesitatea unei schimbări fundamentale spre un nou model de
dezvoltare sănătoasă și spre un nou mod de a face politică bine ancorat în
repere morale ferme.
Autorii acordă atenția
cuvenită urmărilor dezastruoase ale schimbărilor climatice, furnizând numeroase
exemple convingătoare privind sporirea clar detectabilă a frecvenței și
intensității fenomenelor meteorologice extreme (secete prelungite, inundații
catastrofale, furtuni violente, tornade etc.) care ating noi recorduri cu
fiecare an ce trece. Faptul că asemenea fenomene, dincolo de ciclurile firești
ale naturii, sunt determinate în mare măsură de intervențiile imprudente ale factorului
uman în mai bine de două secole de civilizație industrială și post-industrială
este acum limpede dovedit de știința modernă iar negarea acestei realități a
devenit pur și simplu ridicolă. Noutatea pe care o aduce cartea de față este
dată de complexitatea abordării evoluțiilor globale în raporturile om-natură.
Schimbările climatice sunt examinate în context doar ca o parte (importantă,
dar nu singura) a unui ansamblu de consecințe negative generate de actualul
model perimat de dezvoltare care, fiind profound viciat de tare conceptuale și
sistemice, se vădește a fi nesustenabil.
De altfel, la conferința
anuală a Clubului de la Roma care a avut loc la Bucuresști la începutul lunii
octombre 2012, mai mulți savanți de reputație mondială (printre care Dennis
Meadows, coautor al raportului “Limitele creșterii” din 1972, sau profesorul
norvegian Jurgen Ronders, autorul raportului-prognoză “Următorii 40 de ani”,
orizont 2052) au subliniat că în prezent capacitatrea resurselor Terrei de a
susține dezvoltarea în tiparele de până acum a fost deja epuizată în câteva
zone vitale, cum ar fi biodiversitatea, zestrea genetică a planetei, calitatea
resurselor de apă sau degradarea pe
alocuri ireversibilă a fertilității naturale a solului. Ca atare însăși
noțiunea de sustenabilitate sau durabilitate ar trebui ajustată la condițiile
real existente, cu accent pe ideea de adaptare flexibilă (resilience) aplicată la nivel global pe termen lung.
Autorii cărții de față
fac încă un pas înainte și pun în discuție însăși capacitatea sistemelor
politice, inclusiv în democrațiile mature, de a face față sfidărilor
formidabile ale prezentului, fără a mai vorbi de incertitudinile pe care ni le
rezervă viitorul. “Politicul este în criză” spune Anders Wijkman, referindu-se
la afirmațiile în acest sens ale regretatului Vaclav Havel și evocând propria
experiență de decenii în calitate de parlamentar suedez și de membru al
Parlamentului European. Nevoia de reînnnoire se resimte deci în toate sferele
vieții societății umane și se concentrează cu atât mai mult la nivelul unde se
iau decizii cu implicații vaste și de durată asupra vieții oamenilor. De aici
și pledoaria pentru aducerea la zi a raportului dintre politică și știință,
marcat încă de o compartimentare contraproductivă și de un paternalism abuziv
ce ține de alte vremuri. Tot aici se cuvine amintită insistența autorilor
asupra rolului covârșitor ce revine sistemelor de educație și cercetare în
formarea și consolidarea unei noi specii de experți și decidenți cu vederi și
competențe mai largi, prin excelență pluridisciplinare, oameni capabili să
absoarbă organic logica interdependențelor multiple pentru a urmări cu folos
prioritatea numărul unu: supraviețuirea civilizației umane.
Este relevată astfel
incongruența faptului că, pe fondul situației complicate pe care o resimțim cu
toții ca urmare a crizei economice și finaciare persistente, continuă să fie
luate măsuri așa-zis corrective pe termen scurt dar care apar aberante într-o
perspectivă ceva mai de durată. Prea puțini decidenți sunt conștienți că tratarea
efectelor crizei fără a pătrunde cauzele ei nu constituie decât amânarea unui
deznodământ inevitabil care ipotechează bunăstarea și chiar existența
generațiilor viitoare. Analiza oferită în această carte scoate la iveală o
asemănare frapantă între mecanismele de gândire îngustă care duc la
falimentarea capitalului natural ca și la blocarea sistemului financiar și
acumularea datoriilor suverane în ultimii câțiva ani. Iar aceste carențe sunt
generate de lipsa noastra de intelegere a funcționării sistemelor complexe din
natură și societate care tolerează eroarea doar până la un anumit punct după
care se gripează și încep să se destrame. Din acest motiv efectele imediate ale
actualei crize financiare se vor resorbi, probabil, pentru moment, dar crizele
se vor repeta, posibil în forme și mai grave, atâta timp cât nu se corectează
deficiențele fundamentale de esență sistemică care viciază pe termen lung
raporturile dintre om și mediul său de viață. Tot astfel fenomenele negative se
vor accentua în timp pe măsura degradării la scară planetară a ecosistemelor
terestre si acvatice, impactului sporit al schimbărilor climatice si împuținării
resurselor naturale disponibile.
Conform Raportului publicat pe 7 Decembrie 2012 de catre Consiliul Național de Informații
din SUA sub titlul Global trends 2030:
Alternative worlds (Tendințe globale 2030. Lumi alternative), cererea de alimente va crește
cu cel puțin 35% iar cea de apă cu 40% în următorii 18-20 de
ani. Aproape jumătate din populația
lumii va trăi în zone afectate de o penurie severă de apă. “Multe țări nu vor avea mijloacele necesare pentru a face
față situației fără ajutor masiv din exterior. Abordarea problemelor ce țin
de accesul la resursele primare nu va fi posibilă
fără a afecta cererea și oferta pentru celelalte resurse." În acest caz
nu este vorba de o speculație de presă ci de aprecierea unui organism oficial
al guvernului american.
Momentul și contextul în
care apare raportul ”Falimentarea Naturii” nu sunt, prin urmare, deloc
întâmplătoare. Lucrarea se alătură unui șir de alte contribuții, studii și inițiative
valoroase provenind de la autori sau grupuri de autori, organizaţii guvernamentale
sau non-guvernamentale care tratează problematica deosebit de complexă a dezvoltării
durabile, schimbărilor climatice, modelării economice, științelor politice,
sociologiei, antropologiei, impactului noilor tehnologii în corelare cu
științele naturii. Se produce astfel o acumulare de cunoștințe care permite
imaginarea unor soluții alternative față de paradigma actuală de dezvoltare, însoțite
şi de experimente utile, de mai mică sau mai mare amploare, pentru validarea
practică a ipotezelor de lucru. Elementul novator principal al acestei cărți
este însă efortul de a înmănunchea toate aceste aspecte într-o sinteză
congruentă care schimbă perspectiva tradiţională în care dezvoltarea societală
şi mediul înconjurător erau percepute separat sau chiar în opoziție reciprocă.
Complementaritatea și interdependența sistemelor sunt astfel văzute ca sursă a
raționalității soluțiilor care trebuie să fie și ele complementare și
interdependente.
Pornind de la
constatarea că modelul convenţional de creştere economică nu mai corespunde
stadiului actual de evoluţie al societăţii umane, autorii argumentează
necesitatea urgentă a unei schimbări de paradigmă, trecerea la un nou model de
dezvoltare pe care îl denumesc “economie circulară” prin decuplarea noţiunea de
bunăstare de cea a consumului de resurse. Aceasta nu echivalează cu adoptarea
teoriei “descreșterii”, intens vehiculată într-o vreme, ci însușirea
învățămintelor pe care le oferă metabolismul naturii care, în înțelepciunea sa,
nu produce deșeuri.
După cum precizează în
mod expres autorii, scopul principal pe care l-au urmărit în elaborarea acestui
volum este lămurirea raporturilor funcționale dintre sistemele economice și
cele naturale și, pe această bază, gestionarea rațională a tranziției spre un
model sustenabil de dezvoltare. Pornind de la învățămintele crizei globale
aflate încă în desfășurare, se argumentează convingător idea că economia
modernă nu mai poate fi dirijată conform teoriilor elaborate în secolul XVII,
când populația globală era de șapte ori mai mică iar resursele planetare erau considerate,
cu temei, drept nelimitate. Se introduce astfel noțiunea de “praguri planetare”
în privința resurselor esențiale pentru continuitatea vieții pe Pământ,
depășirea acestora producând reacții în lanț cu propagare accelerată și posibil
ireversibilă.
Dar întreaga filosofie a
lucrării se întemeiază pe o atitudine robust-constructivă: avem o problemă,
iată cum putem să o rezolvăm! În acest mod soluțiile oferite derivă organic din
enunțarea corectă și analiza onesta a sfidărilor la care trebuie să se dea un
răspuns nu doar logic și moral ci și realist. Mai mult decât atât, sunt
furnizate numeroase exemple de inițiative imaginative și novatoare pornite din
mediul de afaceri care se încadrează în criteriile exigente de sustenabilitate,
fiind în același timp aducătoare de profit. Pildele din sfera microeconomică
potențează considerațiile mai cuprinzătoare privind regândirea sistemică, în
teorie și practică a politicilor macroeconomice în consonanță cu cerințele
vremii.
Nu voi răpi plăcerea
cititorului de a parcurge cu creionul în mână capitolele de substanță ce conțin
recomandări concrete de acțiune la nivel local, național, regional și global.
Este suficient să spunem că idea de “economie circulară” este explicitată
printr-o înșiruire logică de priorități și modalități practice de implementare
ce se constituie într-un adevărat plan de acțiune.
Apariția versiunii românești
a volumului “Falimentarea naturii” nu este doar un eveniment editorial de
excepție (printre primele traduceri din lume) ci are și o importanță practică
directă prin conștientizarea opiniei publice și, sper, a decidenților politici
asupra potentialului imens și cât se poate de real al României de a se încrie
pe traiectoria câștigătoare a progresului modern, reflectat în bunăstarea
binemeritată a cetățenilor ei de azi și de mâine.
România dispune încă de
un capital natural extrem de valoros, neevidențiat cum se cuvine în conturile
naționale dar care oferă șansa dezvoltării sustenabile a țării chiar și în condițiile
unei crize mondiale prelungite. Existența unor ecosisteme cvasinaturale funcționale
și biodiversitatea ridicată pot face din Romania un excelent multiplicator
genetic cel putin la nivel european. Numai pădurile virgine acopera 220.000 hectare
în suprafețe compacte, unice în Europa. Calitatea remarcabilă și fertilitatea
naturală a solului, în mare măsură nepoluat cu agenți chimici, la care se adaugă
păstrarea unor soiuri autohtone valoroase de plante și animale precum și a
florei și faunei sălbatice viguroase asigură posibilități de dezvoltare uriase
pentru agricultura biologică și turismul modern.
Și totuși o țară întreagă
rămâne încremenită în proiect de zeci de ani, fără o viziune clară a direcției
în care vrem să mergem, fără obiective precise pe termen lung. În plus, mai
avem de plătit prețul unor erori majore comise din incompetență și perpetuate
prin indolență care au afectat și continuă să afecteze, pe alocuri în mod grav,
folosirea chibzuită a resurselor și viabilitatea unor ecosisteme de mare
însemnătate pentru dezvoltarea viitoare a țării. Datorită unor reglementări
strâmbe și implementarii lor defectuoase sau aleatorii trendul degradării se resimte
chiar și în unele arii protejate. Gradul redus de valorificare a deșeurilor,
eficiența energetică scăzută, pericolul eutrofizării avansate a Deltei Dunării
și apelor Mării Negre, fenomenele de eroziune și sărăcire a solului, braconajul
vânătoresc și piscicol, tăierea necontrolată a pădurilor, poluarea aerului și
apei, întreruperea conectivității între ecosisteme importante pentru conservarea
vieții sălbatice sunt doar câteva dintre problemele de mediu ce trebuie să fie
tratate cu prioritate. Faptul că România este una dintre țările europene care
încep să fie afectate de consecințele schimbărilor climatice impune, de
asemenea, luarea unor măsuri substanțiale de anticipare și adaptare.
Pentru România însușirea
și aplicarea conceptului și practicilor dezvoltării durabile nu reprezintă doar
una dintre opțiunile posibile ci singura cale rațională de urmat. Ca stat
membru al Uniunii Europene și semnatar al principalelor convenții
internaționale în materie, România și-a asumat obligații precise pe care
trebuie să le ducă la îndeplinire. Însă dincolo de aceasta, tranziția spre dezvoltarea
durabilă, în pas cu recomandările științei moderne, corespunde pe deplin
interesului național și aspirațiilor de mai bine ale populației. Acesta trebuie
să devină proiectul de țară al României, obiectivul strategic care să subsumeze
în succesiune logică toate măsurile de reformă ce se întreprind pe plan politic,
economic și social.
În această privință
cartea semnata de Anders Wijkman și Johan Rockstom constituie nu doar un semnal
de alarmă ci și un îndreptar de acțiune. Ea se adresează deopotrivă publicului
larg, comunitații științifice și academice dar și decidenților politici. După
lectura ei ne dăm seama că în lumea complexă de azi nu se mai poate face
politică serioasă fără aportul fundamental al științei și fără sprijinul
conștient al unei populații informate. Racordul necesar dintre politică și
știință devine un imperative ce nu mai poate fi ignorat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu